Preot Zosim Oancea
Preotul Zosim Oancea s-a născut în data de 21.07.1917 în satul Alma (Județ Sibiu), din părinții Zaharie și Anica. Tatăl său a murit pe front în primul Război Mondial în Galitia, așa că părintele a fost crescut de către mamă și de către bunicul său Zosim, care cu mari sacrificii la susținut la școală. L-a înscris la Școala din Dumbrăveni (pentru a nu ajunge slugă la sași), a terminat liceul și în 1929 a intrat la Academia Teologică din Sibiu. Dar pentru că aici se plăteau taxe școlare, s-a mutat la București la Facultatea de Teologie unde a primit bursă. Teza de licență a luat-o cu ”Magna cum laudae”. După ce este hirotonit, o perioadă este inspector prin mai multe locuri prin Ardeal, dar s-a întors în cele din urmă la Sibiu la catedra de religie. De asemenea era preot și predicator la Catedrala Ortodoxă din Sibiu. S-a căsătorit cu Dorina și a avut 4 copii: Radu, Magdalena, Horia și Dorin. Cân a fost arestat, soția era însărcinată cu Dorin.
A fost judecat sub motiv de ”crimă de uneltire împotriva regimului” și în februarie 1949 a primit 10 ani de închisoare pe care i-a executat la Aiud. După cei 10 ani, a crezut că va fi eliberat, dar a fost dus în ărăgan, în satul Bumbăceni, unde îl vede pe Dorin pentru prima dată.
De aici este dus la Noua Culme în Delta Dunării și apoi la Periprava. Este eliberat după 15 ani, despre care părintele Zosim Oancea povestește în memoriiile sale despre bătăile și chinurile la care a fost supus.
În septembrie 1964, a fost numit preot în satul Sibiel, fiind foarte impresionat de vechimea bisericii care a fost declarată încă din 1924 monument istoric. A descoperit că de fapt, sub straturile de var, biserica este pictată în frescă. I-a venit ideea unui muzeu de icoane pe sticlă, după ce a văzut icoane de acest fel în aproape toate casele sătenilor. El a făcut un apel către aceștia pentru a dona câte o icoană spunându-le: ”Icoana este frumoasă în casă, dar te bucuri numai tu de ea, o vezi numai tu. Dacă o punem în muzeu, o vede o lume întreagă”.
La început a organizat ”Muzeul mic” unde pe lândă icoane a expus și elemente etnografice și cărți valoroase. Apoi a reușit să mărească colecția de icoane și să construiască adevăratul muzeu, care treptat a devenit cunoscut atât în țară cât și în străinătate.
Drumul vieții părintelui Oancea n-a fost decât o succesiune de încercări prin care Dumnezeu i-a probat credința. Dar cu cât i-au crescut caznele, cu atât i-a sporit și credința în Dumnezeu. Numai așa a putu să îndure 15 ani de temniță grea pentru o vină inventată.
În 1999, fiind în vârstă, se retrage din activitatea pastorală. A murit la Sibiu în anul 2005, fiind înmormântat la Sibiel, alături de soția sa Dorina.
Muzeu înființat cu atâta muncă și pasiune îi poartă numele astăzi, chipul părintelui rămânând în memoria celor care l-au cunoscut ca o lumină veșnică a bunătății și frumuseții.